FLOARE FINTA – TEZAUR UMAN VIU
Mătușa Floare Finta confecționează obiecte și podoabe populare, costume oșenești tradiționale, dar este recunoscută în zonă și ca tămăduitoare, „leacurile” din plante pe care le administrează celor aflați în suferință fiind o alternativă la medicina clasică.
Pe data de 14 noiembrie 2012, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național i-a acordat titlul Tezaur Uman Viu , iar în anul 2015, Preşedintele României i-a conferit medalia Meritul Cultural clasa a lll-a, categoria E „Patrimoniul cultural naţional”, „în semn de apreciere pentru dăruirea și talentul pus în slujba păstrării și promovării artei și meșteșugurilor tradiționale, impunându-se în rândul personalităților spiritualității românești drept Tezaur Uman Viu”.
Este cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș și o prezență activă în peisajul activităților culturale locale și regionale.
FLOARE HOTCA – LUMINĂTOR AL SATELOR
Floare Hotca confecţionează costume populare miniaturale, obiecte și podoabe populare şi este un păstrător al gastronomiei locale. Pentru contribuția adusă la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial al zonei etnografice Țara Oașului, în anul 2013, autoritățile județene i-au acordat distincţia „Luminător al satelor”.
FAMILIA ISTVÁNFI – OLĂRIT
Familia Istvánfi, compusă din Gheza şi Emma Istvánfi, este unica familie de olari din Ţara Oaşului.
Cu mult timp în urmă localitatea Vama, de lângă Negrești-Oaș, era unul dintre cele mai înfloritoare centre ale olăritului, acest meșteșug transmițându-se din generaţie în generaţie. Membrii familiei Istvánfi sunt singurii meșteșugari care mai continuă această tradiție, atât acasă, la atelierul meșteșugăresc, cât și la Muzeul Țării Oașului.
Cei doi soţi formează o echipă, se completează unul pe celălalt în realizarea obiectelor de ceramică: domnul Gheza se ocupă de prepararea şi modelarea lutului, de uscarea obiectelor, iar doamna Emma pictează cu pricepere fiecare obiect în parte, respectând tiparele meșteșugului olăritului.
DORINA MERCEA – LAVANDA OAȘ
Dorina Mercea prelucrează lavanda cultivată de ea pe coasta Boineștiuului, sub brandul ,,Lavanda Oaș“. Prin distilarea lavandei obține ulei esențial, apă florală, iar din florile proaspete face buchete, sirop, oțet aromatic, fursecuri etc. De asemenea, florile uscate de lavandă le folosește în scop terapeutic pentru ceai, săculeți, pernițe cu lavandă și alte decorațiuni cu lavandă. Mierea de lavandă o obține de la stupii care ,,păzesc“ lavanda.
ANA MARE
Supranumită şi „mama păpuşilor din Ţara Oaşului”, Ana Mare este un meşteșugar care confecţionează de peste 20 de ani haine tradiționale oşeneşti de diverse dimensiuni pentu păpuși și sticle. De-a lungul timpului a participat la numeroase evenimente culturale şi târguri meşteşugăreşti, atât în ţară, cât şi în străinătate (Ungaria, Ucraina, Germania, Italia, Polonia etc.).
HOTCA ANA sau BEREȘOAIA
Hotca Ana sau Bereșoaia, cum îi spun vecinii, practică încă ceea ce a învățat din pruncie acasă de la mama sa și povestește oricui cu drag cum se cultivă și procesează cânepa, cum se coase și brodează sau cum se fac bucate oșenești tradiționale.
Confecționează și brodează manual straițe, podoabe oșenești din mărgele, pălării, costume populare oșenești pentru păpuși etc.
În mica cameră muzeu din casa sa pastrează încă unele unelte tradiționale folosite în gospodăria oșenească de demult: urzele, stative, sucală, lopată de făcut ițe, rotiliță la iță, pănoji, perie de cânepă, meliță etc, precum și haine, pălării, ștergare și țesături vechi.
Participă activ de asemenea la diverse evenimente culturale pe plan local și regional.
MARIA FINTA
Maria Finta a prins drag de artizanat de la mama sa, de la care a și învățat tainele meșteșugului. Astăzi ea confecționează și brodează manual costume populare oșenești, ii, pălării oșenești de diferite dimensiuni și podoabe oșenești din mărgele (zgărzi, zgărdane etc.).
BUD MIRELA – artizan/confecționer zgărzi
Bud Mirela confecționează zgărzi, brățări, cercei și brâuri din mărgele mărunte colorate și decorează clopuri oșenești. A învățat singură tainele meșteșugului și a participat la numeroase târguri și expoziții locale și regionale.
DEAC MIHAELA IONELA – artizan/confecționer zgărzi
Deac Mihaela Ionela confecționează zgărzi, brățări, cercei și brâuri din mărgele mărunte colorate și decorează clopuri oșenești. A învățat tainele meșteșugului de la mama sa și a participat la numeroase târguri și expoziții locale și regionale.
Torz Anna – croitoreasă, costume populare
Torz Anna a învățat de la mama sa, din copilărie, să coasă și să brodeze costume populare autentice oșenești, precum și să țeasă în ață tare zgărzi și zgărdane din mărgele mărunte viu colorate, cu modele florale sau geometrice. Paticipă cu mîndrie la evenimente, târguri și expoziții locale.