Ciclul sărbătorilor de iarnă se sfârșește odată cu sărbătoarea Sfântul Ioan, iar prin organizarea Festivalului datinilor și obiceiurilor de iarnă în această dată se urmărește atragerea mai multor turiști și încheierea festivă a ciclului de manifestări specifice Crăciunului.

Festivalul-concurs se  desfășoară în atmosfera satului tradițional de la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului, după ce, în prealabil, are loc parada colindătorilor prin centrul orașului Negrești-Oaș, pornind de la catedrală.

La eveniment sunt așteptați, pe lângă colindătorii înscriși în concurs, negreșteni și oșeni din satele Oașului, îmbrăcați în straie tradiționale, alături de alți participanți și turiști.

Organizatorii și-au propus să contribuie la educarea grupurilor de colindători și a publicului în vederea salvgardării elementului de patrimoniu cultural imaterial înscris pe Lista UNESCO, colindatul de ceată bărbătească. Juriul de analizează și evaluează prestația fiecărei cete de colindători, conform regulamentului de organizare și desfășurare a festivalului.

Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în parteneriat cu Muzeul Ţării Oaşului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.