Pentru a descoperi poveştile Negreştiului, aventura ta trebuie să înceapă din centru, acolo unde vei fi întâmpinat de oameni calzi şi zâmbitori. Centrul oraşului Negreşti-Oaş este chiar sufletul comunităţii, care se adună la evenimentele importante în parcul central, străjuit de Catedrala Ortodoxă şi de Muzeul Ţării Oaşului.

Parcul central este, la rândul său, un muzeu în aer liber în care artişti celebri şi-au lăsat operele de artă ca semn al legământului pe care l-au făcut cu aceste locuri.

Tot în parcul central găsiți Bustul lui Mihai Eminescu – lucrarea lui Traian Moldovan din annul 2000 și Bustul lui Iuliu Maniu – lucrarea lui Radu Ciobanu din anul 2000.

Un alt punct de atracție este Obeliscul dedicat eroilor căzuți pentru eliberarea gliei strămoșești, amplasat în Parcul central. Are formă paralelipipedică, înălțimea de trei metri, este din marmură neagră, a fost ridicat în 1989.
Pe acest obelisc, este înscris următorul text: „Glorie ostașilor armatei romăne, căzuți în luptele pentru eliberarea patriei”. Acesta a fost construit în anul 1964.

Adresa: str. Victoriei